Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost unul din marii parinti duhovnicesti ai veacului al XIX-lea. Viata lui este descrisa pe larg de arhimandritul Anastasie Baldovin, unul din ucenicii sai.

S-a nascut la Bucuresti, la 7 octombrie 1787, în familia bunilor credinciosi Antonie si Floarea (calugarita, spre batrânete, la Manastirea Pasarea, sub numele Filoteia). A fost dat la învatatura la una din scolile care existau pe atunci în Bucuresti, în preajma unei biserici, poate la Coltea sau la Sfântul Gheorghe. Atmosfera de rugaciune si aleasa viata crestina din familie au influentat viata launtrica a tânarului Constantin, cum se numea din botez. De aceea, în martie 1807, deci înainte de a fi împlinit vârsta de 20 de ani, si-a îndreptat pasii spre Manastirea Cernica din apropierea Bucurestilor, unde va fi venit adeseori sa ia parte la slujbe si sa asculte cuvânt de învatatura de la staretul Gheorghe († 1806) sau de la alti parinti cu viata aleasa. În anul urmator, duhovnicul sau, Pimen, a cerut staretului Timotei sa-l îmbrace în “îngerescul chip al calugariei”. Astfel, la 12 noiembrie 1808, tânarul Constantin devine monahul Calinic. Dupa o luna, în biserica Sfântul Nicolae de la Cernica, episcopul bulgar Sofronie de Vrata refugiat în Bucuresti din cauza turcilor, l-a hirotonit ierodiacon. Îndrumat de duhovnicul sau, a început o viata de aspre nevointe calugaresti, cu post, rugaciune, munca, citiri din Sfânta Scriptura sau din lucrarile Sfintilor Parinti si scriitorilor bisericesti. În 1812 a fost trimis la Manastirea Neamt împreuna cu parintele sau duhovnicesc, sa strânga ajutoare pentru refacerea bisericii Sfântul Nicolae distrusa de un cutremur. Cu acest prilej a cunoscut stravechea ctitorie domneasca cu aleasa viata duhovniceasca, precum si alte manastiri moldovenesti. În 1813, în biserica Batiste din Bucuresti, a fost hirotonit ieromonah de catre arhiereul Dionisie Lupu, viitor mitropolit al tarii, iar dupa doi ani a fost hirotonit duhovnic si rânduit mare eclesiarh al manastirii. În 1817 a plecat la Muntele Athos. A stat aproape un an, reusind sa cunoasca îndeaproape viata calugareasca de acolo si sa culeaga învatatura care îi va fi de folos în ostenelile de mai târziu.

Dupa moartea staretului Dorotei, la 14 decembrie 1818, obstea de la Cernica a ales în locul sau pe ieromonahul Calinic. La 31 de ani, pentru învatatura lui si mai cu seama pentru smerenia, rabdarea, dragostea fata de toti, viata lui de rugaciune, post si munca neîncetata, a fost numit staret. Doi ani mai târziu a fost hirotonit arhimandrit.Cei 32 de ani de staretie la Cernica constituie o perioada de neîncetate stradanii pentru ridicarea vietii calugaresti de acolo, pentru buna îndrumare a vietuitorilor, pentru înzestrarea manastirii cu noi lacasuri de închinare si chilii pentru scolarizarea tinerilor. A întemeiat mai multe ateliere în care monahii îsi pregateau singuri cele trebuitoare pentru îmbracaminte (rase, potcapuri etc.). Cei stiutori de carte se ocupau cu copierea de manuscrise, mai ales din scrierile Sfintilor Parinti si ale marilor îndrumatori ai vietii calugaresti. Obstea monahala crestea mereu. Daca în 1838 erau 300 de calugari, în 1850 numarul lor ajunsese la 350. Dintre ei s-au ridicat multe personalitati ale vietii bisericesti: arhiereul Ioanichie Stratonichias, originar din Transilvania, retras spre sfârsitul vietii la Cernica, protosinghelul Naum Râmniceanu, un cunoscut cronicar, arhimandritul Veniamin Catulescu, profesor de Religie la Colegiul “Sf. Sava” din Bucuresti, Pimen, fost egumen la Tismana, Anastasie Baldovin, ucenicul si biograful lui Calinic, Nicandru, urmasul sau în staretie si altii.

Staretul Calinic era un bun îndrumator al credinciosilor care veneau la manastire; era cunoscut atât pentru rugaciunile sale tamaduitoare, cât si pentru faptele sale de milostenie. Timp de câteva luni, în 1821 a hranit în manastire un mare numar de locuitori din Bucuresti si din împrejurimi, refugiati la Cernica de frica turcilor. Numeroase milostenii a facut în diferite parti ale tarii si chiar peste hotare. Pentru copiii din satul Cernica a înfiintat o scoala cu dascal platit de manastire. A fost preocupat în permanenta de zidirea sau de refacerea unor lacasuri de închinare. Înca din primii ani de staretie s-a ocupat de zugravirea bisericii Sfântul Nicolae din incinta manastirii. Între anii 1832-1836 a zidit din temelie biserica cu hramul Sfântul Gheorghe din ostrovul manastirii, cu bani primiti din partea arhiereului Ioanichie Stratonichias. Fiind distrusa la scurt timp de un cutremur, staretul a început rezidirea ei, terminând-o în 1842. Tot atunci s-a ridicat o noua staretie, clopotnita, iar pentru îngrijirea calugarilor bolnavi s-a construit o bolnita. În anul 1846 a început (cu banii sai si cu daniile unor credinciosi) zidirea bisericii cu hramul Sfânta Treime de la Pasarea, manastire aflata înca de la întemeiere sub obladuirea directa a Cernicai. Tot la Pasarea, cu câtiva ani în urma ridicase biserica cimitirului. Din darurile testamentare ale unei credincioase, staretul a zidit biserica Adormirea din Câmpina, întemeind si o scoala în jurul ei. Din banii manastirii, precum si din propriile sale danii, s-au ridicat bisericile din satele Buesti si Sohatu, au fost ajutate manastirile Ghighiu si Poiana Marului, schitul Icoana din Bucuresti, precum si câteva biserici satesti.

În 1850, dupa 43 de ani de viata în manastire, dintre care 32 de ani de cârmuire a obstii monahale, staretul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhiereasca. Înca din 1834, dupa moartea mitropolitului Grigorie Dascalul, domnitorul Alexandru Ghica îl sfatuise sa primeasca scaunul mitropolitan, dar a refuzat socotindu-se nevrednic de o asemenea înalta cinstire. În anul 1850, când erau vacante toate cele patru scaune vladicesti din Tara Româneasca, Barbu Stirbei domnitorul de atunci, având o mare admiratie fata de Calinic staretul manastirii ctitorite de stramosul sau, vornicul Cernica Stirbei, l-a convins sa accepte cârmuirea unei eparhii. La 14-15 septembrie 1850 a fost ales în stravechiul scaun episcopal de la Râmnicu-Vâlcea. A fost hirotonit arhiereu în catedrala mitopolitana din Bucuresti la 26 octombrie 1850 de praznicul Sfântului Dumitru. Întrucât resedinta episcopala din Râmnic era distrusa în urma unui incendiu, înscaunarea s-a facut la 26 noiembrie la Craiova. Chemat la aceasta înalta slujire, noul ierarh a gasit în eparhie o mostenire grea care se cerea îndreptata. De 10 ani eparhia era condusa de loctiitori, resedinta si catedrala episcopala erau distruse, numarul preotilor era insuficient, putin pregatiti si cu o stare materiala grea, seminarul închis în urma revolutiei din 1848, lacasurile de închinare neîngrijite sau în paragina, iar unele chiar închise. Noul episcop a început imediat dupa înscaunare îndreptarea acestor lucruri. A cercetat eparhia, a rânduit protopopi, a hirotonit noi preoti. În 1851 a redeschis seminarul mai întâi la Craiova, apoi în 1854 l-a mutat la Râmnic; a deschis scoli protopopesti pentru pregatirea cântaretilor bisericesti.

În 1854, dupa mutarea resedintei la Râmnic, a început ridicarea unei noi catedrale episcopale dupa planurile întocmite de el însusi, cu pictura lui Gheorghe Tattarescu, si a refacut resedinta si bolnita din incinta Episcopiei. Între anii 1859-1864 a ridicat, din banii sai, o biserica noua la schitul Frasinei. Aici a introdus regulile aspre de vietuire ale Muntelui Athos pe care el însusi le respecta de când intrase în manastire. Planul bisericii a fost conceput de el, iar zugravirea a încredintat-o pictorului brasovean Misu Popp. Episcopul Calinic a intervenit pe lânga domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru a salva Manastirea Frasinei de la secularizare. Domnitorul a raspuns favorabil cererii sale, schitul  fiind singurul care a ramas cu toate bunurile pe care le avea.

Iubitor de carte si sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simtit mereu nevoia unei tipografii proprii. Ca staret si apoi ca episcop, a tiparit câteva carti la Bucuresti. Prin 1860, “cu bani împrumutati”, dupa cum marturisea el însusi, a pus bazele unei tipografii proprietatea sa, de sub teascurile careia au aparut mai multe carti de slujba si de învatatura. Episcopul intentiona sa reînvie la Râmnic vremurile de înflorire culturala din timpul marilor sai înaintasi din secolul al XVIII-lea. Cu un an înainte de moarte a donat tipografia orasului Râmnic, cu tot inventarul si cu toate cartile aflate în depozit, cu conditia ca tipografia sa-i poarte numele si ca jumatate din veniturile ei sa fie folosite pentru întretinerea scolilor din oras si a elevilor saraci, precum si a seminaristilor, iar alta jumatate pentru întretinerea schitului Frasinei.

Episcopul Calinic a fost si un însufletit patriot. În calitatea sa de episcop a luat parte la lucrarile Adunarii obstesti a tarii, apoi a fost ales deputat în Divanul Ad-hoc care a pregatit unirea celor doua tari românesti. Înca din primavara anului 1857 a trimis o circulara catre protopopi si egumeni, prin care le cerea ca în toate bisericile sa se faca rugaciuni “pentru unirea românilor într-o singura vointa si cuget, ca sa ceara pe cale legiuita viata patriei lor”. A facut parte si din Adunarea electiva a tarii care a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza. Atasamentul sau fata de domnul unirii reiese si dintr-o pastorala adresata protopopilor si preotilor din eparhie prin care-i îndemna sa cinsteasca patria si pe cârmuitorii ei si sa nu crute nici o jertfa pentru binele obstesc pentru ca “cine este bun crestin este si bun patriot”.

În chip deosebit trebuie pusa în lumina sfintenia vietii lui. Toti cei care l-au cunoscut au ramas impresionati de numeroasele sale milostenii, de simplitatea sa în îmbracaminte, de bunatatea si blândetea sa, de rugaciunile sale tamaduitore, de posturile si privegherile sale. Anastasie Baldovin, biograful sau, scria ca episcopul avea liste de persoane carora le împartea permanent ajutoare si ca atunci când hirotonea preoti le daruia carti si chiar bani de drum. “Era atât de milostiv – scria acesta – încât daca nu avea ce sa dea de milostenie, îsi da hainele de pe prea Sfintia Sa si plângând se ruga de mine nevrednicul ca sa caut bani pe unde voi sti, ca sa aiba ce sa dea la fratii lui în Hristos, pentru ca asa numea pe saraci si neputinciosi”. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecari de boli în urma rugaciunilor episcopului Calinic, cum a fost tânara din satul Muiereasca sau fiul mesterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Râmnic.

Viata plina de înfrânari pe care o ducea (nu mânca niciodata carne, se odihnea numai pe un scaun de lemn), ca si batrânetea care se simtea tot mai apasatoare, l-au îndemnat pe episcopul Calinic sa-si scrie testamentul. Între altele, scria ca nu lasa nici bani de îngropare si nici de pomenire, pentru ca tot ce a avut a împartit celor saraci sau i-a oferit pentru refacerea cladirilor de la episcopie. În felul acesta a înteles sa puna în practica votul calugaresc al saraciei de bunavoie. Batrân si bolnav, s-a retras la Manastirea Cernica în mai 1867, încredintând conducerea vremelnica a eparhiei arhimandritului Grigorie. Întrucât Guvernul de atunci i-a refuzat retragerea din scaun – în semn de înalta pretuire – a ramas în vrednicia de episcop pâna la sfârsitul vietii, trimitând de la Cernica arhimandritului Grigorie felurite îndrumari pentru bunul mers al treburilor Episcopiei. La Cernica a mai trait aproape un an ca un simplu monah, pâna în ziua de 11 aprilie 1868 când Dumnezeu l-a chemat la Sine. A fost îngropat în tinda bisericii Sfântul Gheorghe, ctitoria sa.

Sf. Calinic mort în scaun la 11 aprilie 1868 imagine obtinuta prin amabilitatea Doamnei Mariana Nicorici

Calugar smerit la Cernica, apoi conducator al obstii monahale de acolo timp de 32 de ani, episcop la Râmnic peste 18 ani, marele ierarh Calinic a devenit unul din cei mai desavârsiti reprezentanti ai spiritualitatii românesti. A fost apreciat si considerat ca un adevarat sfânt nu numai de cei care l-au cunoscut, ci si de urmasi. Iata ce spunea despre el marele carturar Nicolae Iorga (1871-1940): “Traind în sfintenia muncii si a înfrânarii, era socotit ca sfânt de credinciosii din eparhie si parerile de rau ale tuturora se îndreptara mult timp catre mormântul lui, pe care-l voise la Cernica, locul lui de învatatura si de pregatire duhovniceasca, unde se retrasese. Traind pâna departe, în timpuri noi, pe care el nu le mai întelegea, nici pentru a le combate precum ar fi fost datoria sa, crutat de dânsele, venerat pentru o vârsta ca a sa si pentru o astfel de viata chiar si de cei mai antireligiosi din noul curent

apusean care stapânea statul cel nou, el încheie cu vrednicie sirul curatilor calugari fara arginti, al ctitorilor de carti si de cladiri de închinare, al sufletelor de arhierei cari o clipa nu si-au închipuit ca fapta sau gândul lor scapa de sub ochiul privighetor al lui Dumnezeu” (Istoria Bisericii românesti, vol. II, el. II, Bucuresti, 1932, p. 237-238).

Faptele prezentate demonstreaza cât de îndreptatita a fost hotarârea Sfântului Sinod al Bisericii noastre, din 28 februarie 1950, ca episcopul Calinic sa fie trecut în rândul sfintilor. Canonizarea lui solemna s-a facut la Cernica în ziua de 23 octombrie 1955 în prezenta multor ierarhi români si straini, a numerosi calugari, preoti si credinciosi; moastele i-au fost asezate spre cinstire si închinare în biserica Sfântul Gheorghe, ctitoria sa. Astfel, smeritul staret si ierarh Calinic a devenit unul dintre cei mai de seama sfinti ai calendarului ortodox român, pilda vrednica de urmat pentru orice fiu al Bisericii. Praznuirea lui din neam în neam se face în ziua mutarii sale la Domnul, adica la 11 aprilie. Este cinstit prin cântari de lauda, în Minei si prin slujba Acatistului; chipul sau este zugravit în multe biserici manastiresti si parohiale, iar numele sau este purtat de multi credinciosi care îmbraca îngerescul chip al calugariei.

“Pomenirea ta cea purtatoare de lumina, Ierarhe Calinic, veseleste sufletele celor credinciosi si atingerea de racla sfintelor tale moaste sfinteste simtirile si daruieste tamaduiri; pentru aceasta, dupa datorie, te cinstim pe tine si cu bucurie iti cântam: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înteleptite!” (Din Acatistul Sfântului, Condacul 1).
Sursa: “Sfinti daco-romani si români”, Ed.Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 89-94. Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu.

Categories: Featured

Comments are closed.

11068300_10205298152805149_3539916943382856271_n

Venirea Sf Ierarh Gu

CU BINECUVANTAREA CENTRULUI EPARHIAL, AVEM DEOSEBITA PALACERE, SA VA ANUNTAM, ...

   

SF Teodosie de la Brazi

SĂRBĂTOAREA SFIN

ADUCEREA ÎN PELERINAJ LA BISERICA NOASTRĂ A MOAŞTELOR SFÂNTULUI   IERARH  ...

sf_fanurie_nectarie

Hramul Sf. Fanurie s

PAROHIA SFANTUL GHEORGHE NOU PLOIESTI 26 -27 aug. 2013                  ...

afis moaste sf gheorghe ploiesti

Sosirea Sf. moaste a

Avem deosebita placere de a va invita in data de ...

Sponsors

  • Asculta Radio Trinitas
  • Ziarul Lumina
  • Televiziunea Trinitas
  • Patriarhia Rom